Bani pentru fotbal sunt, dar pentru Corvinul ?

Aducând în discuție subiectul revenirii Corvinului, întâmpinăm mereu aceeași barieră de netrecut. Dacă ar fi fost făcută din cel mai rezistent lemn, am fi tăiat-o și cu cel mai mic ciob, dacă ar fi fost din oțel am fi topit-o și cu un singur chibrit, însă natura sa face ca omul de rând să nu aibă atâta forța încât să o înlăture: banul.

Acest lucru a făcut ca  echipa FC Corvinul 1921 să fie nevoită a se retrage din competiții și să fie ținută de 6 ani departe de gazon. Soluții sunt, dar nepăsarea, orgoliile, și probabil lipsa unei motivații financiare pe termen scurt, face ca posibilii salvatori să dea din umeri și să spună calmi: NU SUNT BANI! S [citeste in continuare]

FC Hunedoara aşteaptă invitaţia Federaţiei

Ce nu au reuşit jucătorii pe teren încearcă să rezolve conducătorii clubului în birourile Federaţiei Române de Fotbal.

Deşi campioana judeţului Hunedoara, FC Hunedoara, a pierdut pe teren promovarea în Liga a III-a (scor 0-2, n.r.), în meciul de baraj cu Unirea Floreşti (Cluj), oficialii grupării hunedorene speră că vor găsi o modalitate legală care să le permită “alb-albaştrilor” ca, încă de la toamnă, să evolueze în cel de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării!!! [citeste in continuare]

Juniorii s-au împotmolit la barajul pentru Faza Națională

După eșecul de la barajul de promovare în liga a III-a, FC Hunedoara a suferit o nouă lovitură, dar de această dată la nivel de juniori.

CS Vladimirescu-FC Hunedoara 2 - 1

Campioni detașați  în seria hunedoreană, micii alb – albaștrii s-au împotmolit într-o fază similară în față echipei CS Vladimirescu, și nu din cauza unui joc slab, ci datorită faptului că le-au lipsit meciurile tari. Sub presiunea rezultatului negativ de pe teren propriu, aceștia nu au reușit să gestioneze favorabil cele 90 de minute ale returului, deși au avut o posesie de 60 % a balonului. De partea cealaltă, gazdele au practicat un joc bine organizat în faza defensivă [citeste in continuare]

Video: Peluza Nord Hunedoara la Blaj


VideoCristi Coposesc

Hada: „Se impune o schimbare”

Ratarea promovării în Liga a III-a a echipei de fotbal FC Hunedoara i-a ridicat mingea la fileu primarului municipiului Hunedoara, Ovidiu Hada, care ieri a ieşit la atac. Edilul şef a cerut „capul” consilierilor locali Dan Bobouţanu şi Mihai Leu, membri în Adunarea Generală a Acţionarilor a FC Hunedoara

Hada a asigurat că, în calitate de membru fondator din partea municipiului Hunedoara, va susţine financiar în continuare CS FC Hunedoara, însă nu în orice condiţii şi, cel mai probabil, nu cu un buget identic cu cel avut în sezonul recent încheiat. [citeste in continuare]

VIDEO: Spectacol făcut de Peluza Nord la Blaj

Video: Mircea Ciobanu

Alte fotografii cu suporterii hunedoreni la Blaj








Foto:

Juniorii au pierdut prima manșă a barajului pentru faza națională

FC Hunedoara 1 (1) Vladimirescu 2 (0)

Elevii lui Claudiu Toader au pierdut pe teren propriu  prima manșă a barajului de promovare în fața campioanei similare din Arad, CS Vladimirescu. Tinerii hunedoreni au evoluat mai bine de jumătate de partidă  în inferioritate numerică, după eliminarea portarului Popică, venită în urma unui henț făcut în poziție de ultim apărător.  Toader a fost nevoit să  schimbe sistemul de joc, sacrificând un atacant pentru postul de goalkeeper. Chiar și așa, alb – albaștrii au fost cei care au intrat în avantaj la cabine, prin reușita lui Vremi.  Din păcate , oaspeții au întors scorul în a doua repriza, luând astfel prima opțiune la calificare. Partida retur se va desfășura  duminică în comuna Vladimirescu.


Foto: Suporterii Hunedoreni la meciul de promovare











Foto: Cristi Coposesc

Cronica amaraciunii

Rupti complet de realitatea de odinioara, cateva sute de hunedoreni, au plecat mai mult entuziasti decat uimiti spre un baraj de promovare in diviziaC. Pe autocar, pomenindu-l pe Misa, amintindu-si de Ando, Romica, Vaetus etc., cativa suporteri din vechea garda, au realizat cat de mare ar trebui sa le fie uimirea.  Hunedoara urma sa joace cu Unirea Floresti pentru a promova in liga a treia. In ciuda tuturor constrastelor [citeste in continuare]



Users Online