Adunarea Generală a hotârăt fuzionarea cu o echipă de liga a III-a
Sâmbătă, 24 iulie, a avut loc Adunarea Generală a Membrilor fondatori ai echipei FC Hunedoara, convocată de urgență de Primăria Municipiului Hunedoara, prin reprezentantul Ovidiu Hada. Astfel a fost pusă în discuție posibilitatea evoluării echipei în liga a III-a în noul sezon și analizate modalitățile legale de realizare a acestui pas. În urma discuțiilor s-au hotărât următoarele:
1. Promovare echipei de fotbal în liga a III-a, prin fuzionarea cu un club sportiv care deține un asemenea loc.
2. Împuternicirea domnului Simoc Gelu Titus, pentru a duce negocierile necesare și a semna în numele clubului, documentele necesare pentru fuzionare.
Mai jos puteți vedea Hotârărea Adunării Generale





Doamne…ce-am fost si ce-am ajuns :-<
Daca Petcu va veni la echipa cei care il vor aduce vor avea de suferit ,spun de pe acum ca sa se stie dinainte.Nu ca-i tin partea la Mitrica ca nici el nu are valoare ca antrenor .Nu mai vrem pe nimeni din gasca 2005 care au facut rau echipei Corvinul1921 in frunte cu Nicolae Schiau .Vrem un antrenor de afara fara interese locale.Sper ca Leu Mihai si Dan Boboutanu sa citesca ce am scris .
Pyele, veziti de treaba ta acolo unde esti. Lasa/ne pe noi cei care am ramas casa sa reyolvam problemele comunitati. Tu esti un parvenit, un avorton care te bagi ca musca in curul calului. Mori vi
erme!
Scrie-ti numele ,nu o da in bagabonteala.si nu mai jigni ,nu cumva sa ajungi ca M.Manole.te agiti ca un viespe drogat.
Te simti angajatule i-ti tremura scaunul ,oricum clubul Corvinul cand se va reactiva va fi gandit si de suporteri.Vor disparea toti iepuri care vin la totul gata sa ocupe functii .Suntem prea destepti sa va iasa voua calculele ,iepurilor.A-ti profitat de Hada si de data asta .Ps :Am un mesaj si pentru Nelu Badin ,nu te agita ca nu primesti nici o functie ,de acum nu mai face nimeni ce vrea.Asta o garanteaza un corvinist nascut care lupta de 6 ani sa fie Corvinul 1921.
Am dat acest document la acest articol ,si nu am vrut sa le dau si pe celelalte sa nu il fac pe domnul Simoc de ras ,ce inccurcaturi a facut in acte ,ca-i doresc binele si lui si la Mihai Leu si la Dan Boboutanu,i apreciez ce au facut asa cum au facut politic sau nepolitic dar s-au zbatut sa faca ce este in prezent ,iar cu artificiul primarului si peste scurt timp al domnului Alic ,vom avea iarasi fotbal.Vreau sa propun ca in consiliul de administratie sa fie si 2 suporteri, ca treburile sa mearga bine si sa nu se faca iarasi magari cum sau facut de atatia ani.
Are dreptate mare Piele cand spune ca trebuie sa fie doi suporteri in consiliu de administratie.
Nu mai scrieti prosti pe acest articol si da-tiva numele ,Il cunosc pe Piele si are dreptate ,daca nu erau oameni ca el nu aveam fotbal ,trebuie sa recunoastem.
pot sa ii si nominalizez , pe DAN BERA , si ALEX SUCIU
Nu mai scrieti tampeni la articol si nu mai jigniti mai baieti ,scrieti-va numele nu va ascunde-ti.Daca nu era Piele nu aveam fotbal si tre sa recunoastem,nu urmareste ca alti functii ,sau bani .asa ca alti stiu ca sunt suparati si fustrati.Respect si acei baieti din peluza i felicit ,nu va lasati.
De 4 luni tot il nominalizez pe domnul Dan Bera ,si sper ca pe langa el sa se mai gaseasca unul sper sa fie Alex ,sa se ocupe si de marketing.Am sa vorbesc cu domnul Hada pentru aceasta propunere .
imi este putun cam lehamite…
Sa nu i-ti fie ,,, cauta ceva de lucru ,..
http://www.liga2.ro/seria-2/pregatiri-amicale/victorie-in-primul-test-6709696
Descultii de la cluj, prosti ca de obicei:
http://img525.imageshack.us/i/z9c1085resize.jpg/
Tot tarani raman cei de la U Cluj.
Pe 31 avem meci in cupa cumva?
da..nu se stie inca cu cine jucam
ce m-am saturat de tot, fuzionari, fel si fel de echipe de U Cluj fuck it !
bai piele tot prost ai ramas, ca si pe cel pe care il pupi in cur in continuare, tatucul tau hada. Ce te legi tu milogulu de PETCU, care a facut ceva pentru fotbalul din HUNEDOARA. Tu esti un nimeni pe linga acest nume de legenda. Tu marele corvinist, pune mina pe limba romana, ca ai lipsit de la ore. Sunt altii care pot vorbi de Corvinul, nu tu un neica nimeni. Mai taci dracu cu proiectele si sfaturile tale. Cu oameni ca tine se ingroapa fotbalul de tot. Te legi tu de toti, de Leu , Boboutan,Badin. Pai daca ai avea macar a 100 parte din creerul lor.; Esti si ti un N0-NAME si te bagi singur in seama. Tu faci si spinzuri.Stai dracului acolo unde esti si nu te mai baga in seama. Locul de liga a treia nu l-a rezolvat amicul tau hada, ci altii, hada numai a frinat. Pina la urma si-a dat seama ca isi pune in cap adevaratii suporteri si a cedat. Acesta este adevarul.
sincer in legatura cu badin sunt de acord cu Pyele
poate ajungi tu si cu piele in consiliul de administratie. Sper ca sti cu ce se maninca un C.A. Sau inca nu ai reusit sa termini liceul, ca este obligatoriu. Dar vezi sa nu faci ca piele cu limba si gramatica limbii romane
Esti cumva un Iepure? du-te la stadion si antreneaza-te ca esti meseris !
Voi de la Psd a-ti furat tara cu gramatica limbi romane ,.esti un vagabont batran !!!
Citesc,citesc,citesc si ma minunez
Voi vreti echipa de fotbal sau sa aveti motive de cearta?Maine se semneaza fuziunea,pentru moment o sa joace in divizia a-III-a sub numele de FC HUNEDOARA…..pe viitor se doreste preluarea numelui de CORVINUL HUNEDOARA si palmaresul doar ca sunt multe de facut,numele si palmaresul sunt sub sechestru la finante. Hai sa avem rabdare,Hada se implica si este sustinut(nu are importanta de cine,sunt oameni de fotbal) sa realizeze acest proiect,doar ca nu se poate bate din palme. Noi avem un singur lucru de facut: sa mergem la stadion si sa sustinem echipa la toate partidele….ce spune piele,tutu,blue si toti ce scriu aici e mai putin important,pe stadion trebuie sa spunem ce avem de spus si anume HAI CORVINUUUUUUUUUUUUUUUUU
bravo anonimule
perfect de acord cu tine anonimule, sa nu se mai laude atita unul si altul ce au facut
Sunt foarte curios cati vom merge la meciuri!!!!
“Ioan Andonie” se vede scris pe document. Foarte frumos
)
ioan andonie este numele din buletin.ioan andone a devenit in anii 80 in ziare
ORICUM UCAM IN LIGA 3?
SCZ MAM GRABIT JUCAM
In faza secunda din Cupa Romaniei FC HUnedoara va intalni Pandurii Lignitul II Târgu Jiu. Meciul se va disputa sambata, 31 iulie ,ora 17.30.
unde se joaca meciu ? la noi acasa?
@Gogu
Dl.Gooagle,cand va treziti dvs sa mulgeti vaca altii sunt satui de lucru…ati innebunit dracului cu totii.
da la noi da vom juca in liga 3?
Sunt prea multi iepuri care se agita aici unul e Badin ca il simt ,si altul e gen Badin dar i-mi este scarba sa i pronunt numele.Asa este ,locul de liga 3 nu la facut Hada ,a picat din cer iepurilor,oricum ce scrieti voi nu conteaza de loc, corvinistii se cunosc nu se inventeaza,Am un mersul trenurilor pentru Badin ,si un abecedar pentru cei din consiliu de administratie de la Fc Hunedoara .Fidel pentru Corvinul 1921.sunt alaturi de Alic si Hada pentru ca sunt singuri care vor sa faca Corvinul 1921.Iar restul sunteti iepuri si ramane-ti cu o mentalitate stalinista.Nu a-ti iesi prin stadion sa va vad ca face-ti curat dar sunte-ti tari la tastatura .Semanati cu cei de la jiul petrosani.un fel de sobolani cu urechi mai mari,
Ba ia mai taceti odata. Lumea din HD vrea o echipa deocamdata in liga a3a, apoi in liga a 2a si de ce nu si in Liga 1 dupa aceea?
Daca tot va certati pentru toate cacaturile, uite asa se va desfiinta tot si se va demola si stadionul si gata. Decat inca un an in liga a4a cu taranii astia, mai bine asa.
P.S.: Ne bat Pandurii 2 la diferenta de 2 goluri, sunt buni.
Off: Se vede caracterul lui Ioan Andone, fata de altii.
mah pyele, invata dracului sa scrii corect macar. se vede dupa greselile tale gramaticale de clasa a II-a care e nivelul tau de educatie si coeficientul de inteligenta. si mai tampesti si pe altii cu cretinitati gen domnul hada si domnul alic. sunt ambii niste impostori, numai tu nu ai reusit sa iti dai seama. daca era primar de treaba hada, hunedoara avea echipa in Liga a 2-a, nu ne chinuiam sa cumparam un loc, fuziuni si nu mai stiu eu ce. cat despre reactivarea corvinului, poti sa uiti. nu poti cesiona culorile, palmaresul sau sigla si datoriile sa le lasi in plata domnului. intreaba-l pe alic de ce avea fiu-su contract de sute de dolari la echipa corvinul, cum au dus factura de sute de milioane pe crema de ghete ca sa acopere deconturile in timp ce banii cine stie ce destinatie au luat. stiai ca de aia nu a mai vrut mittal sa dea banii la corvinul si i-a dat in schimb la primarie? s-au prins si indienii ca e ceva putred in conducerea clubului, numit mircea alic. numai tu traiesti pe alta lume, fazan de anglia. mai lasa-ne, lingau notoriu ce ai ajuns. nu mai reprezinti deloc spiritul de luptator al baietilor din galerie.
Pyele de puta de papagal numa sa jignesti sti si o arzi cu tupeu,dar esti vai pielicica ta.ramai unde esti si ciocu mic
Antreneaza-te , ca sa devii un iepure vb lu Piele:))
Echipa asta nu e infiintata in 2009????,sa ajungi dupa un an in liga a II a …..mare performanta,in ritmul asta la anul jucam in liga campionilor.voi astia de va da ti cu parerea pe aici aveti idee cu ce se mananca fotbalu???????????numai aberatii si interese personale,sa va fie rusine
Un dobitoc acest piele. Il cunosc demult pe domnul Badin, a fost tot timpul alaturi de sportul hunedorean si in special de fotbal.Pai piele habar nu are, el nu stie sa citeasca ce se scrie. Vai de mama ta, esti un agramat, nici la degetul mic nu le ajungi celor ca dlBadin sau Sami Tamas. Vi tu de acolo de unde esti si sa nu te mai intorci ,sa dai lectii, incultule. Esti un papagal la fel ca si taicatau hada, un alt incult. Mai lasa-ne naiba in pace, nu te mai da tu ce nu esti, esti un jeg, un nimeni. Lasa oamenii de valoare nu te mai lega tu de ei, cirpaciule. Invata sa scri si sa vorbesti corect romaneste si pe urma cere-ti voie sa te exprimi. In rest lasa-ne pe noi cei care mergem pe stadion sa ne dam cu parerea despre fotbalul hunedorean. Cu unul ca tine, la mintea pe care o ai, sau mai precis nu o ai, s-ar darima totul. De prosti ca tine e lumea plina.
Sa i-mi lasi numarul tau, pentru orele de gramatica.Scrie-ti numele intreg fricosule .tremuri tot.V-am haladit pe toti ca v-am facut seit hahalelelor!
Suntem in C,sambata la meciul din cupa va asteptam in numar cat mai mare
inca nu s-a finalizat nimic la bucuresti pina la aceasta ora. Nu s-a gasit inca formatia cu care trebuie fuzionat, cei din Suceava au vindut intre timp locul.
Asa este. Cind a fost gasit locul nu a vrut hada, acum stam si asteptam daca se m,ai iveste ceva si la ce pret, ca acum pot sa ceara mai mult.
actele sunt semnate,jucam in c
baihd tu nu intelegi ca simoc a plecat spre hunedoara de la bucuresti, fara un rezultat concret. sursa sigura
MUIE BADIN !!!!!
tutu du-te lasa-ne ! vezi-ti de drum nu ne intereseaza comentariile tale sau informatiile tale din surse sigure ma doar in pula de ele si de tine, daca ai ceva de comentat vi in peluza si daca vrei ceva sa faci pentru echipa si pentru oras
termina sa comentezi tu la toata lumea si sa te dai mare destept nu ne intereseaza numai posta ca numa scandal provoci ne faci de ras. “multam fain”
Tutu e Ion Badin lingaul lui Uscatu si a fostului gaozar nICOLAE sCHIAU.
Atunci MUIE tutu a.k.a Badin
care vreti cearta iesiti dracu de pe site’u asta…!!
In emisiunea de la unu Tv Boboutanu a zis:
1. Nu exista consiliu de administratie la FC Hunedoara… concluzie, nu vor fi suporteri in consiliu, din moment ce nu e consiliu.
2. Exista promisiuni si doar atat
nu vrem functii nici putere sistemul e defect
Ai cum se agita iepurii ,. mai nou stau prin Anglia!Mereu fidel Corvinului 1921.Cand mor o sa-mi cante Peluza Nord .Iar la tutu (ion badin ) ciorile din PSD.PS:La clubul 2005 au gasit facturi de milioane pe crema de ghete , asa ca nu mai inventa sclavule!Chiar Patrascu pentru asta a fost tras la raspundere.
sunteti doi nesimtiti si doua jeguri si tu piele(analfabetule) si tu care spui ca esti blue sau cum te numesti. NJu ma cobor la nivelul vostru obscur de oameni de nimic. Pe tine blue daca ai, ceva sa-mi spui vino astazi la meciul cu Muresul Deva si stai de vorba cu mine fata in fata. Cind scriu pe saitul vostru si o fac foarte rar spun cine sunt nu ca tine . Sa te duci sa le spui parintilor sa-ti completeze educatia pe care nu o ai, te pricepi numai sa injuri vagabondule.
au aqjuns niste scursori sa-si dea cu parerea despre badin!!! halal educatie, halal oras, halal primar!!!
si fc hd e alta echipa fratilor, chiar nu pricepeti??? nu va pune mana alic pe ce au constrit altii decat daca leu si boboutanu sunt niste tampiti!!! voi asteptati-l pe alic pana la calendele grecesti sa plateasca ce o distrus si sa reinscrie corvinul in competitie. pana atunci, jos labele de pe fc hd si va rog sa nu mai veniti la stadion decat cand echipa se va numi fc corvinul cu alic presedinte.
Din pacate am fost la munca asa ca nu am putut fi prezent cat despre educatia mea am cei 7 ani de acasa dar pe tine tot nu te suport ma intelegi ? Iar daca nu te cobori la nivelul nostru de ce mereu vi cu replica ? Ma acuzi pe mine ca folosesc un nick name si anume Blue dar tutu cine ii ? Da sunt vagabond ceva impotriva ? Fa-mi reclamatie
Am o impresie jalnica despre acest domn Badin.sau acest mister ,un golan politic de hunedoara.cu ce tupeu sa zica ca sa stam noi acasa?Noi suntem Corvinul si datorita noua este si Fc Hd.i-mi este jena de cei de la fc hunedoara ,ave-ti comportament de periferie .
Toata lumea are o astfel de impresie, doar el se vede sfant … chiar m-am saturat sa te bag in seama domnule Badim vezi-ti de treaba ta care o mai fi ea, iar noi ne vom vedea de ale noastre . Multumesc cred ca in numele multora
bai papagalilor cornel si silviu, de unde pina unde sunteti voi Corvinul? Doi neispraviti care mai bine ati pune mina sa cititi despre iatoria fotbalului hunedorean si despre Corvinul. Citi ani aveti voi mucosilor ca sa va erijati in Corvinul? Stiti macar cind s-a infintat acest club de care tot vorbiti? Neispravitilor, va legati de oameni care au ceva de spus despre acest club, nu voi niste jegosi, care veniti la meciuri si nici nu va uitati la joc. Stati dracului acasa si nu mai veniti la FC Hunedoara, veniti cind o ajunge chibitul de alic presedinte. Mi-e sila de ce scrieti unii pe acest sait, gen cornel,piele, silviu . Lasati-i pe cei care au ceva de spus sa scrie nu niste ordinari ca voi
Astept sa te vad la meciuri sa i-ti spun eu vreo doua nesimtitule ,esti o mizerie Badin Ioan.Daca se face Corvinul nu ai ce cauta in stadion .pupincuristu-le.
hai Badine numai schimba atata numele
si ca sa sti si tu nu am 12 ani
bav tu chiar esti prost, dar cred ca totusi la minte esti de 12 ani. Nu sunt nici un badin ba papagalule, iar tu esti 7un mucos pentru mine.
Ti sa vazut ip-ul scalavule .esti Ion Badin.Taci .nu mai intra aici ,intra la fc hunedoara pe seit sau la psd!
bai anonim esti un jeg, un nimurici , habar nu ai ce scri, drogatule. Sa nu mai calci pe la stadion pina nu reactivezi corvinul, du-te in papuris.
aceleasi urari si pentru cornel. ce ba este vstadionul lui mata si tatau, tu spui cine intra si cine nu pe stadion? scursoare a societatii
poate i-ai vazut altceva lui badin si iti umpli gura bai anonimule. esti la fel cum semnezi un nimeni